Cum montez blatul de bucatarie?
Dupa cum spune proverbul, masoara de doua ori, taie o singura data, vei incepe actiunea de montare a blatului. Cu siguranta vrei ca acesta sa incadreze perfect chiuveta si, bineinteles, sa se potriveasca manusa intregului spatiu. Deci masurarea va avea un rol de baza pentru ca de ea depinde aspectul estetic final. In plus, o eroare poate duce chiar la imposibilitatea de a te mai folosi de blatul achizitionat. Deci atentie si rabdare!
Asigura-te ca ai suficient spatiu de lucru pentru a putea manevra si decupa blatul. Iata pasii pe care ii vei avea de urmat:
- Masoara mobilierul de bucatarie peste care urmeaza sa fie asezat blatul. Vei avea o latime putin mai mare a acestuia, pentru ca marginea blatului va iesi in exteriorul dulapului din considerente estetice.
- Decupeaza blatul potrivit masuratorilor facute cu ajutorul unui fierastru circular. Pentru a nu face taierea sprijinind blatul direct pe mobila, o capra pliabila iti va fi de ajutor.
- Asaza provizoriu blatul pe mobila pentru a verifica ca se potriveste perfect dimensiunilor.
- Masoara si traseaza pe blat decupajul pentru chiuveta si plita. Ia cuva chiuvetei si asaz-o cu fata in jos, pentru a putea sa ii trasezi conturul pe blat. Dupa ce ai realizat acest prim chenar, tine cont ca va mai trebui sa trasezi unul in interiorul celui deja desenat. Pe cel de-al doilea chenar il vei urma pentru a taia blatul (doar asa chiuveta se va putea sprijini de blat). Deseneaza-l in functie de distanta dintre buza chiuvetei si margine, de regula 1 cm este o dimensiune optima. Citeste mai multe depre montarea chiuvetei in bucatarie din articolul nostru de blog. Procedura se va repeta pentru plita. Se vor desena doua chenare, cel din exterior care reprezinta conturul plitei si cel din interior care va fi urmat pentru decupare.
- Realizeaza decupajul pentru chiuveta si plita. Acum ca ai trasate locul pentru chiuveta si plita, foloseste un fierastrau pendular pentru a face decupajul. Prima data realizeaza cu bormasina patru gauri in cele patru colturi ale chenarului interior, folosindu-te de un burghiu pentru lemn de 10 mm. Gaurile te vor ajuta sa poti introduce panza fierastraului pendular. Urmeaza conturul si realizeaza taierea. La final aplica un strat subtire de silicon pe marginea interioara a decupajului chiuvetei, pentru a proteja blatul impotriva posibilelor infiltratii de apa.
- Fixeaza blatul, fie pe dedesubt cu suruburi sau prin lipire, folosind un adeziv special.
- Uneste doua blaturi, daca ai aceasta situatie, cu ajutorul profilelor speciale de imbinare. Taie-le cu ajutorul bomfaierului pentru a se potrivi cu lungimea blatului tau. Aplica adeziv pe cantul primei placi de blat si apoi fixeaza profilul. Pune adeziv si pe cantul celei de-a doua bucati de blat. La final uneste-le, realizand astfel imbinarea.
- Monteaza plintele pentru un frumos aspect estetic, dar si pentru a impiedica ca apa sa se scurga intre perete si mobila. Lipeste-le cu ajutorul unui adeziv special.
Nota: In cazul in care ai o margine taiata a blatului la vedere (muchia in care se vede compozitia din rumegus), vei avea nevoie de folie de cant. Aceasta asigura un frumos aspect estetic si protejeaza blatul impotriva infiltratiilor de apa. Aplica adeziv pe muchia blatului si pe folia pentru cant, apoi pe aceasta din urma fixeaz-o din aproape in aproape.
Datorita stratului termoadeziv al foliei de cant, o poti fixa cu ajutorul fierului de calcat. Tine deasupra o foaie A4 pentru a proteja cantul in timp ce treci cu fierul de calcat de la un capat la celalalt al muchiei.
Montarea blatului de bucatarie este un proiect pe care il poti duce singur la bun sfarsit. Inarmeaza-te cu rabdare, aloca-ti timp, iar daca nu ai tot necesarul de materiale si instrumente, tine cont ca poti comanda online pe MatHaus.ro, pentru a nu mai face drumuri pana la magazin.