Setări personalizate
Respinge toate
Acceptă toate

Vânzări

0374 012 345

Consilierii de vânzări online vă stau la dispoziție telefonic Luni - Vineri 08:00 - 18:00, Sâmbătă 08:00 - 14:00.

Icon

Găsește repede ce ai nevoie

Bonsai: ghid de plantare si ingrijire

Actualizat: 12.07.2024 / Publicat: 22.08.2023 / Timp lectură: 12 min
https://cdn.mathaus.ro/medias/sys_master/images/hc5/hd6/h00/9560036573214.jpg
Vrei sa experimentezi bucuria si satisfactia de a planta si a ingriji un bonsai? Descopera sfaturi utile si materiale necesare pentru a creste un copac in miniatura la tine in locuinta. Mai mult, afla care sunt principalele specii de bonsai si cum sa le alegi pe cele potrivite pentru tine.

Cuprins

Ce este un bonsai?

Bonsaiul este considerat atat un arbore, cat si o arta veche japoneza ce implica plantarea copacilor in miniatura in mici vase sau ghivece, astfel incat sa imite aspectul si forma unui copac matur si salbatic.

Istoria bonsaiului are radacini adanci in China antica, dar a evoluat si a fost rafinata in Japonia. Prin cultivarea si modelarea copacilor miniaturali, japonezii au dezvoltat o forma de arta, combinata cu meditatia, spiritualitatea si intelegerea mediului natural. Aceasta practica a fost apreciata si raspandita in intreaga lume, iar astazi inca se bucura de popularitate in randul iubitorilor de plante.

Citeste si: Flori de apartament - Ghid util de ingrijire, poze si denumiri, plante exotice sau rezistente

Tipuri de bonsai

tipuri de bonsai

Exista o varietate de specii de bonsai, fiecare cu un mod diferit de ingrijire si caracterisitici estetice unice. Iata cateva dintre optiunile populare:

  • Ficus (Ginseng) - bonsaiul Ficus este apreciat pentru frunzele sale mici si lucioase, care ofera o frumusete distincta; aceasta specie este rezistenta si usor de ingrijit, ceea ce o face potrivita pentru incepatori;
  • Artar japonez - este apreciat datorita frunzelor sale colorate in diverse nuante de verde, auriu, portocaliu, roz sau rosu; este o specie mai delicata, care necesita atentie si indemanare pentru a se dezvolta armonios;
  • Buxus - este o alta specie apreciata de incepatorii din arta bonsaiului, pentru ca este usor de ingrijit; crengile sunt foarte ramificate si ofera un aspect deosebit;
  • Pin - daca iti doresti un mini-copac verde tot anul, bonsaiul pin este alegerea ideala; are crengi lungi si frunze in forma de ac, care creeaza o imagine impresionanta.

Descopera si: Plantele suculente: tipuri si cum sa le ingrijesti corect

Cum se planteaza bonsaiul?

Cel mai bun moment pentru a face replantarea este primavara, inainte de perioada de crestere a plantei. Solul vechi trebuie indepartat cu grija din jurul radacinilor bonsaiului, cu ajutorul unui bat cu varful rotund.

Daca iti doresti sa reduci dimensiunile vasului sau ghiveciului, este important sa stii ca procesul se face treptat, de-a lungul anilor. incepe prin a taia cel mult 20-30% din radacini (doar la varfuri), astfel incat sa nu afectezi dezvoltarea bonsaiului.

Plantarea propriu-zisa implica ancorarea cu sarma, adaugarea unui strat pentru drenaj, asezarea bonsaiului in vas si acoperirea radacinilor cu un pamant special. Compacteaza usor solul si asigura-te ca ai acoperit toate spatiile din jurul radacinilor. 

Cum sa alegi ghiveciul perfect pentru bonsaiul tau?

Alegerea ghiveciului pentru bonsaiul tau este foarte importanta pentru sanatatea si estetica plantei. Ghiveciul nu doar ca sustine radacinile bonsaiului, dar contribuie si la aspectul general al acestuia. Iata cateva criterii de care sa tii cont atunci cand alegi ghiveciul pentru bonsaiul tau!

Dimensiunea ghiveciului

  • Raportul intre ghiveci si bonsai: ghiveciul trebuie sa fie proportional cu dimensiunea bonsaiului. De regula, adancimea ghiveciului ar trebui sa fie aproximativ egala cu grosimea de la baza trunchiului bonsaiului; lungimea ghiveciului (dimensiunea acestuia de la un capat la celalalt, de-a lungul celei mai lungi laturi) este indicat sa aiba doua treimi din inaltimea totala a bonsaiului.
  • Spatiu pentru radacini: ghiveciul trebuie sa ofere suficient spatiu pentru radacini, pentru a le permite sa se dezvolte fara sa fie inghesuite. Un ghiveci prea mic poate inhiba cresterea, in timp ce unul prea mare duce la stagnarea apei si putrezirea radacinilor.

Forma si materialul ghiveciului

  • Forme traditionale: ghivecele traditionale pentru bonsai sunt dreptunghiulare, ovale, rotunde sau patrate. Alege forma care se potriveste cel mai bine cu aspectul bonsaiului tau.
  • Ceramica versus plastic: ghivecele din ceramica ofera o estetica superioara si sunt durabile; ghivecele din plastic sunt mai usoare si mai ieftine, fiind potrivite pentru bonsaii tineri sau pentru cei care necesita replantari frecvente.
  • Stabilitate: alege un ghiveci suficient de greu pentru a oferi stabilitate bonsaiului, mai ales daca planta este mare sau are o forma neregulata.

Functionalitatea ghiveciului

  • Orificii de drenaj: ghiveciul este necesar sa aiba suficiente orificii de drenaj pentru a preveni stagnarea apei, care poate duce la putrezirea radacinilor. Majoritatea ghivecelor pentru bonsai au cel putin doua orificii de drenaj.
  • Circulatia aerului: ghivecele care permit o buna circulatie a aerului in sol ajuta la mentinerea sanatatii radacinilor; ele previn compactarea solului si asigura un mediu aerat pentru radacini. Daca te intrebi cum arata astfel de ghivece, trebuie sa stii ca sunt realizate din materiale poroase precum ceramica neteda, teracota sau beton cu pori. Aceste materiale previn imbibarea excesiva a solului si ofera o buna oxigenare radacinilor, asadar un mediu propice pentru dezvoltarea sanatoasa a bonsaiului.

Alegerea pamantului potrivit pentru bonsai

Pamantul potrivit trebuie sa ofere un echilibru intre drenajul adecvat si retinerea suficienta a umiditatii, sa fie permeabil si sa furnizeze substantele nutritive necesare. Iata cateva aspecte esentiale de luat in considerare atunci cand alegi pamantul pentru bonsaiul tau!

1. Proprietati necesare ale solului pentru bonsai

  • Drenaj bun: solul pentru bonsai trebuie sa permita scurgerea rapida a apei pentru a preveni stagnarea si putrezirea radacinilor. Astfel, este nevoie de utilizarea unui amestec cu fragmente mai mari, care faciliteaza circulatia aerului si ofera un drenaj eficient.

  • Retinere moderata a umiditatii: desi solul trebuie sa fie permeabil, trebuie sa poata retine suficienta umiditate pentru hidratarea constanta a radacinilor. Amesteca asadar pamantul cu turba sau vermiculit, care au capacitatea de retinere a apei. Ele sunt folosite in amestecurile de sol pentru bonsai, deoarece ofera un echilibru intre drenajul adecvat si un nivel optim de umiditate, aspect esential pentru sanatatea si dezvoltarea sanatoasa a radacinilor plantei.

  • Aerare adecvata: solul trebuie sa ofere o buna aerare radacinilor, necesara pentru absorbtia oxigenului si pentru sanatatea generala a plantei. Iti recomandam pamant pentru bonsai Agro CS, cu o structura permeabila si respirabila.

  • Furnizare de nutrienti: solul ar trebui sa contina substante nutritive esentiale sau sa permita adaugarea periodica a acestora cu ajutorul fertilizarii. In felul acesta, bonsaiul tau va creste sanatos si viguros.

2. Mixuri de sol recomandate

Exista mai multe tipuri de mixuri de sol potrivite pentru bonsai, fiecare avand avantaje specifice in functie de specia de bonsai si conditiile de mediu.

  • Mix universal pentru bonsai: amestec de turba, pamant de gradina si nisip, potrivit pentru o gama larga de specii de bonsai.

  • Mix pentru conifere: contine nisip si pamant cu drenaj bun, adecvat pentru speciile de conifere care prefera soluri mai drenate, cum este si bonsaiul din specia Pin (Pinus), caracterizat prin crengi lungi si frunze in forma de ac.

  • Mix pentru specii de foioase: include o proportie mai mare de turba pentru a mentine o umiditate constanta, ideal pentru speciile de foioase care prefera un sol mai umed, cum este si bonsaiul din specia Artar japonez.

  • Soluri personalizate: multi iubitori de bonsai prefera sa-si amestece propriul sol, ajustand proportiile de nisip, turba si pamant in functie de necesitatile specifice ale speciilor lor de bonsai si conditiile locale.

3. Pregatirea solului si introducerea in ghiveci

  • Cernerea si spalarea solului: inainte de utilizare, solul ar trebui cernut pentru a elimina particulele mari si impuritatile. Unele tipuri de sol pot necesita si spalare pentru a indeparta sarurile si alte substante nedorite.

  • Aplicarea solului in ghiveci: umple ghiveciul cu solul pregatit si uita-te sa acopere uniform radacinile, fara a le ingropa prea adanc.

  • Reimprospatarea periodica: solul bonsaiului trebuie reimprospatat sau reinnoit periodic, de obicei la fiecare doi-trei ani, pentru a mentine sanatatea radacinilor si pentru a inlocui nutrientii esentiali care se pierd in timp.

Materiale si accesorii utile pentru plantarea unui bonsai

„Bon-sai” este un termen japonez care inseamna „plantat intr-un recipient”. Vasul sau ghiveciul, asa cum ai aflat, este foarte important in acest proces:

  • trebuie sa aiba neaparat gauri de drenaj, pentru a permite scurgerea apei in exces;
  • se pot folosi vase din plastic sau sticla, insa sunt preferate ghivecele sau jardinierele din piatra, ceramica sau portelan beton, pentru ca nu absorb apa si contribuie la dezvoltarea sanatoasa a bonsaiului;
  • in general, inaltimea vasului ar trebui sa fie cat aproximativ o treime din inaltimea bonsaiului;
  • daca mini-copacul are o coroana ampla, poti alege un vas mai lat si cu o inaltime mai mica;
  • de asemenea, ghiveciul ar trebui sa aiba orificii sau zone speciale care sa permita prinderea sarmei folosite pentru fixarea si modelarea bonsaiului.

Totodata, pentru a planta sau a replanta bonsaiul, ai nevoie de:

  • o lopatica pentru gradinarit cu care sa scoti bonsaiul din vechiul recipient;
  • un bat din lemn cu varful rotunjit pentru a curata solul din jurul radacinilor;
  • o foarfeca de gradina pentru a taia varfurile radacinilor;
  • pamant special pentru drenaj si pentru bonsai;
  • sarma pentru ancorarea si modelarea bonsaiului.

Cum se ingrijeste bonsaiul?

cum se ingrijeste bonsaiul

Unele specii de bonsai, precum Ficus si Buxus, nu necesita un proces elaborat de ingrijire, in timp ce alte tipuri de copaci in miniatura au nevoie de mai multa atentie pentru o crestere sanatoasa. Iata cateva sfaturi generale de care sa tii cont:

  • taierea si formarea crengilor - despre cum se taie bonsaiul trebuie sa stii ca cel mai simplu mod de a forma coroana bonsaiului este cu aspect de arc; taie una dintre ramurile care se incruciseaza sau cresc in directii opuse, precum si lastarii (crengile tinere si subtiri care se dezvolta pe trunchiul mini-copacului);
  • taierea mugurilor si lastarilor - pentru a pastra forma armonioasa a bonsaiului, este necesara taierea frunzelor si crengilor noi inca din momentul dezvoltarii acestora; 
  • modelarea bonsaiului - pentru a crea diferite forme ale coroanei, infasoara sarma in jurul crengilor, avand grija sa nu deteriorezi frunzele sau mugurii; dupa ce forma a fost obtinuta (dupa aproximativ 3 luni), indeparteaza sarma.

Ce trebuie sa mai stii?

  • Taie ramurile astfel incat sa mentii echilibrul si proportiile bonsaiului. Incearca sa creezi o forma armonioasa, cu ramuri distribuite uniform.
  • Taie regulat ramurile uscate, bolnave sau deteriorate pentru a mentine sanatatea bonsaiului. Contribui astfel la prevenirea bolilor si incurajezi o crestere sanatoasa.

Materiale si accesorii utile pentru ingrijirea unui bonsai

Pentru formarea si modelarea bonsaiului, sunt necesare:

  • seturi de unelte cu foarfece pentru gradinarit;
  • sarma - trebuie sa fie suficient de groasa pentru a permite modelarea crengilor;
  • manusi de gradinarit.

Recomandari pentru amplasarea corecta a bonsaiului

O buna ingrijire a bonsaiului tau necesita si o amplasare corecta, asadar in randurile de mai jos iti oferim cateva sfaturi utile in acest sens:

  • lumina adecvata: bonsaiul are nevoie de o expunere adecvata la lumina pentru a creste sanatos si pentru a-si mentine frunzisul dens si colorat. Alege un loc unde bonsaiul sa primeasca lumina solara directa, tinand cont si de specia sa. De exemplu, bonsaiul din specia Pin (genul Pinus) are nevoie de mai mult soare direct in comparatie cu cel din specia Ficus; iti recomandam sa citesti si articolul: Plante cataratoare: ce alegi si cum le ingrijesti;
  • evitarea curentului de aer: nu amplasa bonsaiul langa o usa sau fereastra deschisa de unde poate veni aer puternic, mai ales in sezonul rece. Exista riscul ca solul si frunzisul sa se usuce rapid, afectand sanatatea plantei;

  • umiditate si aerisire: evita expunerea excesiva la vant a bonsaiului tau. O umiditate moderata este benefica pentru majoritatea speciilor de bonsai; in schimb, umiditatea excesiva poate cauza boli fungice;

  • temperatura potrivita: bonsaiul are nevoie de o temperatura stabila si moderata pentru a creste sanatos. Evita expunerea directa la temperaturi extreme sau fluctuatii mari de temperatura;

  • rotirea periodica a ghiveciului: pentru o crestere uniforma a frunzisului si ca sa eviti dezechilibrele in dezvoltarea ramurilor, roteste periodic ghiveciul bonsaiului pentru a permite o expunere uniforma la lumina;

  • protectie impotriva conditiilor meteorologice severe: protejeaza bonsaiul de frig intens, inghet sau vant puternic, folosind o protectie adecvata sau mutandu-l intr-un spatiu protejat.

Recomandari pentru udarea bonsaiului

Din ingrijirea bonsaiului face parte si udarea corecta, de altfel un subiect important. Iti oferim mai jos cateva sfaturi de baza, astfel incat planta ta sa se dezvolte armonios. 

  • Monitorizarea umiditatii solului: verifica regulat umiditatea solului pentru a determina momentul optim de udare. Atinge usor suprafata solului pentru a observa daca este uscata.

  • Udarea in functie de specie si sezon: exista o nevoie diferita de apa a bonsaiului, in functie de specie si de sezon. De exemplu, bonsaiul din specia Ficus prefera un sol usor umed in mod constant. Asadar, este necesar sa fie udat regulat, sa aiba solul mereu umed, dar apa sa nu stagneze in ghiveci. 

  • Metoda de udare: distribuie apa uniform pe intreaga suprafata a solului si evita udarea doar intr-o parte a ghiveciului, pentru o hidratare corespunzatoare a radacinilor. De asemenea, sa nu uzi planta excesiv, fiindca va duce la stagnarea apei si la putrezirea radacinilor.

  • Udarea frecventa in timpul verii: in sezonul cald, cand temperatura este ridicata si evaporarea apei are loc rapid, bonsaiul are nevoie de udari mai frecvente. Verifica solul zilnic si adapteaza frecventa udarii in functie de necesitate.

  • Folosirea apei potabile si a temperaturii adecvate: foloseste apa potabila si la temperatura camerei pentru udare. Evita apa prea rece sau prea calda, deoarece poate soca radacinile.

  • Drenajul adecvat: vezi daca ghiveciul are orificii de drenaj suficiente pentru a permite scurgerea excesului de apa. In felul acesta previi acumularea de apa in ghiveci si te asiguri ca exista o buna circulatie a aerului in sol.

Recomandari pentru fertilizarea bonsaiului

Din procesul de intretinere a bonsaiului face parte si fertilizarea corecta. Astfel, ii vei oferi bonsaiului tau nutrientii necesari pentru o crestere sanatoasa si o frumusete de durata. 

  • Alegerea ingrasamintelor potrivite: foloseste ingrasaminte specifice pentru bonsai, care sa furnizeze nutrientii esentiali de care planta are nevoie. Exista ingrasaminte lichide, solide si granulate.

  • Frecventa fertilizarii: fertilizeaza bonsaiul in mod regulat, conform cerintelor specifice ale speciei si perioadei din an. De obicei, se recomanda fertilizarea in perioadele de crestere activa (primavara si vara), iar in perioadele de repaus (toamna si iarna) se poate reduce frecventa sau concentratia ingrasamintelor.

  • Dozajul adecvat: respecta dozajul recomandat pe ambalajul ingrasamantului pentru a evita supradozarea, care afecteaza negativ sanatatea bonsaiului. O cantitate prea mare de ingrasamant poate arde radacinile sau poate provoca acumularea excesiva de saruri in sol.

  • Tipurile de ingrasaminte: alterneaza intre ingrasaminte cu un continut predominant de azot (N), fosfor (P) si potasiu (K), in functie de nevoile specifice ale bonsaiului tau in diverse etape ale cresterii si dezvoltarii sale.

  • Fertilizarea organica: ingrasamintele organice reprezinta o alternativa naturala pentru a-ti hrani bonsaiul, ele mentin echilibrul solului, contribuind asadar la imbunatatirea texturii si fertilitatii lui pe termen lung.

  • Aplicarea corecta: aplica ingrasamintele uniform pe suprafata solului, evitand contactul direct cu radacinile expuse sau cu trunchiul. Ai grija ca ingrasamintele sa fie bine dizolvate in apa (in cazul ingrasamintelor lichide) sau distribuite uniform in sol (in cazul ingrasamintelor solide sau granulate).

De ce cad frunzele bonsaiului si ce poti face

De ce cad frunzele bonsaiului si ce poti face

Frunzele bonsaiului au un rol estetic, insa sunt foarte importante si pentru sanatatea plantei: prin procesul de fotosinteza, lumina este absorbita si transformata in energie pentru mentinerea si dezvoltarea copacului miniatural. In plus, frunzele contribuie la absorbtia umezelii din aer si la reglarea aportului de apa.

Caderea frunzelor la bonsai poate fi un semn al mai multor probleme, cum ar fi: udarea incorecta, expunerea la lumina insuficienta sau daunatorii si bolile. Este foarte important sa identifici cauza, pentru ca nu exista o solutie universala care sa rezolve acest inconvenient:

  • pentru a rezolva problema udarii incorecte, trebuie sa acorzi atentie frecventei si cantitatii de apa pe care o utilizezi pentru bonsai, in functie de soiul plantei, de anotimp si de temperatura ambientala;
  • problema luminii insuficiente poate fi rezolvata, in functie de tipul de bonsai pe care il ai, prin amplasarea vasului intr-o zona de semi-umbra sau cat mai luminoasa, dar ferita de bataia directa a soarelui;
  • pentru a combate bolile si daunatorii, asigura-te ca folosesti tratamente adecvate pentru bonsai si in cantitatile si conditiile recomandate de producatori.

Iti recomandam si: Gardul viu: cand se planteaza si cum se intretine

Alte sfaturi utile pentru ingrijirea bonsaiului

Substantele nutrivite din sol se epuizeaza cu timpul si este necesara suplimentarea lor cu ingrasaminte speciale pentru bonsai tineri sau maturi. Procedeul poate fi realizat la fiecare 1-2 saptamani si in momentul in care copacul miniatural se replanteaza. 

Udarea excesiva nu este benefica pentru bonsai, pentru ca va duce la putrezirea radacinilor. Este important sa verifici nivelul de umiditate al solului si sa uzi planta atunci cand acesta devine uscat. De asemenea, poti folosi un pulverizator pentru stropirea frunzelor. 

Bonsaiul trebuie replantat o data la cativa ani pentru a-i oferi un mediu de crestere adecvat. In timpul procesului, este important sa indepartezi mare parte din solul vechi si sa il inlocuiesti cu unul nou si plin de substante nutritive. Nu uita sa tai radacinile prea lungi.

Inspecteaza regulat frunzisul, radacinile si trunchiul pentru a detecta semne timpurii ale problemelor de sanatate precum boli, daunatori sau stres hidric. Reactioneaza prompt la orice semn de degradare.

Practica taierea regulata a frunzelor si ramurilor pentru a mentine forma si proportiile estetice ale bonsaiului. Deprinde-te cu principiile taierii corecte pentru a incuraja ramificatia sanatoasa si pentru a controla dimensiunea plantei.

Ai decis sa te bucuri de beneficiile pe care ti le ofera arta de a creste mini-copaci in ghivece? Intra pe mathaus.ro si comanda online toate produsele de care ai nevoie pentru un proiect de succes.

MatHaus - jardiniere si tavite

Te-ar putea interesa și:

Fierul forjat este un material elegant si durabil, intalnit in casele noastre fie la mobilierul de gradina, la garduri si balustrade, fie la obiecte decorative, ca de exemplu un sfesnic, un suport pentru sticla de vin ori rama unei oglinzi. Este important sa nu neglijezi intretinerea obiectelor din fier forjat, dat fiind faptul ca este un material predispus la rugina. Prin urmare, daca te bucuri acasa de prezenta fierului forjat si vrei sa ii asiguri o durata cat mai mare de viata si un aspect estetic, afla cum se curata si cum se pastreaza in conditii optime acest material.
Daca nu mai esti multumit de cum arata caloriferul cel vechi si vrei sa-l demontezi sau te afli in proces de renovare la etapa de instalare a radiatoarelor, atunci ghidul de fata este pentru tine. In acest articol iti spunem pas cu pas cum se demonteaza caloriferul cel vechi si cum il instalezi pe cel nou cumparat.
Rulourile exterioare sunt o solutie eficienta pentru controlul luminii si al temperaturii din interior, simplu de implementat atat la casa, cat si la bloc. Aceste sisteme pentru siguranta spatiilor interioare pot inlocui cu succes obloanele din lemn, material greu de intretinut si cu o rezistenta scazuta in fata factorilor meteorologici. In prezent, rulourile exterioare din aluminiu sau PVC reprezinta cea mai buna solutie pentru protejarea ferestrelor, fiind usor de curatat si oferind o serie intreaga de avantaje functionale: Asigura un confort termic sporit in lunile reci de iarna; Sporesc securitatea intregii locuinte; Protejeaza geamurile de diverse fenomene meteo - grindina, ninsori, furtuni; Pot reduce cu pana la 50% zgomotele de afara; Permit mai multa intimitate in spatiul casei; Ofera un aspect mult mai placut intregului imobil.
Mocheta este recomandata pentru spatii ale casei precum livingul sau dormitoarele, oferind o senzatie placuta, atunci cand se paseste pe suprafata sa. Pentru ca poate fi gasita intr-o gama variata de nuante si modele, este usor de integrat in decorul oricarui spatiu al casei. Montarea corecta a unei mochete trebuie sa tina cont atat de dimensiunile spatiului respectiv, cat si de usurinta cu care aceasta poate fi scoasa, in eventualitatea unei renovari.