Sfaturi generale pentru pozitionarea prizelor si a intrerupatoarelor intr-o locuinta
Realizeaza o schita cu modul in care vrei sa fie asezat mobilierul in fiecare camera, pentru ca in functie de el vei pozitiona si prizele si intrerupatoarele; vei evita astfel ca o canapea sau un coltar sa acopere una din prize. Gandeste-te la aparatele electrocasnice pe care le folosesti in fiecare camera sau corpurile de iluminat pentru care vei avea nevoie de prize (de exemplu, pentru placa de par, aspiratorul, imprimanta sau un lampadar in living).
Opteaza pentru un numar mai mare de prize
Este bine sa ai mai multe prize decat crezi ca ai nevoie, pentru ca este posibil sa nu prevezi situatia cand lucrati amandoi la bucatarie si folositi blenderul, cafetiera si multicooker-ul in acelasi timp sau vrei sa dai cu aspiratorul in hol; scopul este sa scapi de prelungitoarele inestetice. Inaltimea la care se instaleaza prizele se recomanda a fi 30 cm fata de podea, iar pentru intrerupatoare 90 cm (standardul european). Desigur, se va tine cont de usurinta utilizarii pentru confortul tuturor membrilor din familie.
Unde montezi prizele in baie?
Daca inainte nu se puneau prize in baie, acum ele au devenit o necesitate, fie ca este vorba de cada cu hidromasaj, fie de boilerul sau aparatul de barbierit. Prizele din baie vor avea obligatoriu protectie impotriva umezelii si vor fi amplasate la o distanta suficient de mare fata de sursele de apa (60 de cm fata de chiuveta, cada). De asemenea, se va tine cont si de inaltimea fata de podea, dat fiind faptul ca aceasta este si ea predispusa umezelii. Prizele din baie nu vor fi la o inaltime fata de podea mai mica de 15 cm.
Foloseste prize si intrerupatoare modulare
Pentru a putea realiza combinatiile dorite in functie de consumatori. De exemplu, la blatul de bucatarie poti avea doua, trei, patru prize simple in cadrul aceleiasi rame, potrivit numarului de aparate pe care stii ca le folosesti. De asemenea, in functie de stecherul fiecarui consumator din bucatarie, de tip C sau E, combina prize Schuko (compatibile cu ambele stechere) cu cele simple verticale - care permit doar stecherele de tip C. In felul acesta vei da un aspect elegant si vei castiga spatiu.
Tine cont si de imbinarea cu prize pentru internet, prize pentru cablul TV sau chiar prize cu port USB.
In cazul familiilor cu copii mici, se recomanda prizele cu protectie, cele doua contacte electrice ale acestora sunt obturate si se deblocheaza automat cand inserezi obiectul la incarcat. Se vor folosi prize cu impamantare pentru consumatorii puternici, precum frigider, masina de spalat rufe sau masina de spalat vase.
Se recomanda ca intrerupatoarele sa fie asezate pe partea laterala a manerului de la fiecare usa, pozitionate la o inaltime de 90 de cm fata de podea, astfel, nu este necesar sa intinzi cotul, iar un copil poate ajunge si el sa inchida sau sa aprinda lumina. Intrerupatoarele sunt si ele modulare, astfel poti avea un intrerupator cu 2, 3, 4, 5, 6, 7 sau mai multe clapete in cadrul aceleiasi rame.
Ia in considerare intrerupatoarele cu variator, astfel ca vei putea regla intensitatea luminii din acea incapere, mai intuneric daca vrei sa te uiti la televizor sau mai multa lumina daca lucrezi la laptop.
Unde pozitionezi prizele in bucatarie?
Tine cont de cele 3 nivele de inaltime la care vor fi instalate prizele din bucatarie. Primul, cel mai de jos este pentru prizele dedicate masinii de spalat vase, masinii de spalat rufe, frigiderului. Al doilea nivel este al prizelor din zona de lucru, deasupra blatului de bucatarie si al mesei, pentru consumatori precum filtrul de cafea, blenderul, cuptorul cu microunde. Nu in ultimul rand, cel de-al treilea nivel si cel mai inalt este pentru hota, centrala termica, detectorul de gaze.
- nivelul 1 > 10 - 15 cm de la podea;
- nivelul 2 > 110 - 130 cm de la podea;
- nivelul 3 - 200 - 250 cm de la podea.
In zona blatului, in functie de numarul de electrocasnice pe care le folosesti, alege sa ai mai multe prize (2, 3, 4). Asadar, contorizeaza ce aparatura vei folosi, sandwich-maker, filtru de cafea, masina de facut paine, storcator, aparat de gatit cu aburi etc. Recomandarea este sa ai minim doua prize in zona blatului pentru doi consumatori electrici. Tine cont de sursele de iluminat incastrate in mobilier, spoturi, leduri, pentru care, de asemenea, iti va trebui priza.
Unde se pun prizele in sufragerie?
Un rol principal in living il are televizorul; astazi modelele sunt inteligente, smart TV-urile utilizeaza si internetul, fie prin fir, fie wireless. In acest sens, pentru televizor poti avea o priza modulara compusa dintr-o priza dubla Schuko (unde va intra stecherul televizorului, a doua ramane libera, de rezerva), o priza pentru cablul TV si o priza pentru internet. Pe site-ul nostru vei gasi inclusiv prize TV si audio.
Daca ai biroul amplasat in living, tine cont si de o priza pentru acesta, inclusiv pentru imprimanta sau pentru incarcarea telefonului. Poti lua in considerare o priza modulara cu 2-3 intrari. In situatia in care iti doresti un colt de relaxare, unde sa citesti inclusiv seara la lumina lampadarului, o sa mai fie nevoie de o priza. Iluminatul casei este, de asemenea, foarte important.
Asaza o priza si in apropierea canapelei, pe care tu sau musfirii sa o puteti folosi pentru incarcarea telefoanelor, a laptopului. Vei avea nevoie si de o priza pentru aerul conditionat, dar si de o priza de rezerva pentru utilizarea aspiratorului sau a unui al doilea laptop, in functie de necesitatile din familie.
Amplasarea prizelor in dormitor
Doua obiecte electrocasnice pe care le poti avea in dormitor sunt televizorul si aparatul de aer conditionat, astfel, vei avea nevoie de prize pentru ele. Este important ca de o parte si de alta a patului matrimonial sa existe prize, utile pentru incarcarea gadgeturilor - telefoane, tablete, laptopuri, dar si pentru utilizarea corpurilor de iluminat (de exemplu, o veioza amplasata pe noptiera).
Pastreaza o priza simpla de rezerva pe care sa o folosesti pentru aspirator. Alege ca instalatia electrica sa permita doua intrerupatoare, unul cand intri in camera si un al doilea langa pat, pentru a putea stinge lumina fara sa te ridici. Totodata, opteaza ca intrerupatorul de langa pat sa fie cu variator, pentru a regla intensitatea luminii din dormitor.
Pozitionarea prizelor in baie
Este important ca prizele din baie sa aiba protectie impotriva umiditatii (sunt prize cu capac izolator), standardul IP este cel care masoara lucrul acesta; se recomanda prize de minim IP44. O priza in baie este extrem de utila pentru periuta electrica, aparatul epilator, uscatorul de par, masina de tuns etc. Daca vrei sa ai masina de spalat rufe in baie, va trebui sa ai grija la amplasarea prizei, departe de sursele de apa si la o inaltime de cel putin 1,5 metri fata de podea.
Unde montezi prizele in hol
O priza simpla este recomandata in hol, aceasta devine utila pentru aspirator. Foloseste senzori de lumina, astfel, cand te trezesti noaptea si mergi la baie sau la bucatarie, nu vei fi nevoit sa cauti intrerupatorul pentru a aprinde lumina. Senzorii de lumina se vor aprinde automat atunci cand mergi, fiind, de asemenea, recomandati in cazul in care ai o locuinta cu scari (se va aseza un senzor la inceputul scarii si la finalul ei, inclusiv pe parcursul treptelor daca este suficient de lunga).
Asadar, etapa de proiectare a prizelor si a intrerupatoarelor necesita atentie si timp de gandire, insa, speram ca articolul nostru sa te ajute in a dispune prizele in diferite incaperi.
La noi gasesti materiale pentru construit, renovat, reparat sau orice proiect de bricolat ai in derulare. Comanzi online, rapid și economisești timp pentru alte activități. Ne ocupam noi de transport fie acasă sau direct la șantier.
Poți alege orice cantitate de materiale ai nevoie, chiar si pentru a construi o casă de la zero inclusiv cu finisaje, să fie gata doar să te apuci de mobilat și decorat.
Avem posibilitatea de a livra oriunde fie cu flota noastră de camioane specializate cu brat de descărcare sau prin curieri oriunde acasă sau direct la șantier.