Ce materiale si unelte sunt necesare pentru montarea vatei bazaltice?
Pentru un montaj corect al vatei minerale bazaltice este important sa pregatesti din timp toate materialele si uneltele necesare. Astfel, vei putea lucra mai eficient si vei reduce riscul aparitiei greselilor in timpul executiei.
Materiale necesare pentru montarea vatei bazaltice
In functie de sistemul termoizolant ales, vei avea nevoie de:
- placi de vata minerala bazaltica, cu grosimea recomandata pentru proiectul tau;
- adeziv pentru vata bazaltica, special conceput pentru lipirea placilor termoizolante;
- profil de soclu, care sustine primul rand de placi si ajuta la realizarea unei montari drepte;
- dibluri pentru vata bazaltica, alese in functie de tipul peretelui si grosimea izolatiei;
- plasa din fibra de sticla, folosita pentru armarea stratului exterior;
- masa de spaclu sau mortar de armare, compatibila cu sistemul termoizolant;
- profile de colt cu plasa, necesare pentru protejarea si armarea colturilor cladirii;
- profile pentru ferestre si zone de muchie, daca sistemul ales are nevoie;
- amorsa pentru tencuiala decorativa;
- tencuiala decorativa, aplicata ca strat final de finisaj;
- straifuri de vata bazaltica, utile pentru umplerea eventualelor rosturi mai mari dintre placi.
Este recomandat ca adezivul, masa de spaclu, plasa de armare si tencuiala sa faca parte din acelasi sistem termoizolant sau sa fie compatibile intre ele, conform indicatiilor producatorului.
Unelte necesare
Pentru pregatirea suportului, lipirea placilor si realizarea stratului de armare sunt utile urmatoarele unelte:
- mistrie si gletiera, pentru aplicarea adezivului si a mortarului;
- gletiera dintata, folosita la aplicarea uniforma a masei de spaclu;
- mixer electric, pentru prepararea adezivului si a mortarului;
- galeti sau recipiente curate, pentru prepararea materialelor;
- nivela cu bula sau nivela laser, pentru verificarea planeitatii si a alinierii;
- dreptar, pentru verificarea si nivelarea suprafetelor;
- ruleta, creion si echer, pentru masurare si marcaje;
- cutit sau fierastrau special pentru vata minerala, pentru taierea precisa a placilor;
- bormasina sau rotopercutor, pentru realizarea gaurilor destinate diblurilor;
- burghie potrivite tipului de suport;
- ciocan de cauciuc, pentru ajustari usoare si montarea anumitor elemente;
- spaclu, pentru lucrari de detaliu;
- perie sau matura, pentru indepartarea prafului de pe suport.
Echipament de protectie recomandat
La taierea si montarea vatei bazaltice este indicat sa folosesti echipament de protectie, precum:
- manusi de protectie;
- ochelari de protectie;
- masca pentru praf;
- imbracaminte cu maneca lunga;
- incaltaminte de protectie.
Pregatirea tuturor materialelor si a uneltelor inainte de inceperea lucrarii te ajuta sa respecti mai usor etapele de montaj si sa obtii o suprafata termoizolata uniform si corect executata.
Ce grosime trebuie sa aiba vata bazaltica pentru exterior?
Grosimea vatei bazaltice pentru exterior se alege in functie de tipul peretelui, materialul din care este construit, zona climatica si nivelul de eficienta energetica pe care vrei sa il obtii.
Pentru peretii exteriori, grosimile utilizate frecvent sunt cuprinse intre 10 si 15 cm, iar pentru o performanta termica mai ridicata se pot folosi si grosimi de 15-20 cm. Producatorii de vata bazaltica indica, de asemenea, ca alegerea grosimii trebuie facuta in functie de caracteristicile cladirii si de obiectivul de eficienta energetica.
Orientativ, poti avea in vedere:
- 10 cm - poate fi o solutie pentru anumite cladiri sau lucrari de renovare, in functie de caracteristicile peretelui;
- 15 cm - ofera o rezistenta termica mai buna si este o optiune potrivita atunci cand se urmareste cresterea eficientei energetice;
- 20 cm - poate fi utilizata pentru proiecte in care se doreste o performanta termica ridicata si reducerea suplimentara a pierderilor de caldura.
O grosime mai mare a stratului termoizolant poate contribui la reducerea transferului de caldura prin peretii exteriori, insa alegerea nu trebuie facuta doar in functie de numarul de centimetri. Conteaza si conductivitatea termica a produsului, tipul de zidarie, puntile termice si modul in care este realizat intregul termosistem.
De exemplu, o casa cu zidarie din caramida, una construita din BCA si o cladire veche cu pereti masivi pot necesita solutii diferite de termoizolare.
Cum alegi grosimea potrivita?
Inainte de achizitionarea vatei bazaltice, este recomandat sa tii cont de:
- materialul si grosimea peretilor exteriori;
- performanta termica a vatei bazaltice;
- zona climatica in care se afla cladirea;
- nivelul de izolare existent;
- cerintele de eficienta energetica ale proiectului;
- spatiul disponibil pentru realizarea termosistemului.
Pentru constructiile noi sau pentru renovari ample, grosimea optima ar trebui stabilita printr-un calcul termotehnic. Acesta permite alegerea stratului de izolatie in functie de caracteristicile reale ale cladirii si ajuta la evitarea unei izolatii insuficiente sau supradimensionate.
Important: Nu alege vata bazaltica pentru fatada doar in functie de grosime. Foloseste placi destinate in mod specific sistemelor de termoizolatie exterioara de tip ETICS si respecta indicatiile producatorului privind montajul, adezivii si sistemul de fixare.
Cum se monteaza vata minerala bazaltica?

Montarea corecta a vatei minerale bazaltice este esentiala pentru ca sistemul termoizolant sa ofere performanta dorita pe termen lung. Fiecare etapa, de la pregatirea suportului si aplicarea adezivului pana la fixarea mecanica, armare si finisare, trebuie realizata cu atentie si cu respectarea indicatiilor producatorului.
In continuare, iti prezentam pas cu pas cum se monteaza vata minerala bazaltica pe fatada, astfel incat sa obtii o suprafata uniforma, bine izolata si pregatita corespunzator pentru finisajul final.
1. Pregateste suprafata de lucru
Etapa de pregatire inseamna sa te asiguri ca peretii peste care vei monta vata bazaltica sunt in perfecta stare, au suprafata stabila, curata si uscata:
daca sunt pereti cu tencuiala sau vopsea veche, se verifica sa nu existe lipsuri, denivelari sau bucati de vopsea care se desprinde; se curata de praf si murdarie;
- daca sunt pereti cu tencuiala noua, aceasta trebuie sa fie maturata (3-4 saptamani), deci se lasa o perioada de timp pana cand tencuiala face priza, devenind suficient de rezistenta; se va curata de praf;
Nota: Tencuielile slabe, care se desprind trebuie indepartate. Golurile poti fi umplute cu ajutorul gletului. Bucatile de vopsea se indeparteaza prin razuire si slefuire ori solutie chimica, iar curatarea se face cu un jet puternic de apa sau cu o perie.
2. Instaleaza profilul de soclu
Suportul care va sustine vata bazaltica se monteaza de regula la o inaltime de 30 cm deasupra solului. Decupeaza-l potrivit dimensiunilor corespunzatoare si fixeza-l in perete cu ajutorul diblurilor (inserate din 30 in 30 de cm). Cu ajutorul conectorilor de plastic vei imbina profilele intre ele. Verifica, de fiecare data, cu nivela ca profilul este asezat perfect orizontal.Utilizeaza pene pentru reglarea planietatii si elemente de imbinare intre profile (lasand un rost de 2-3 mm pentru a evita dilatarile termice). In zona coltului cladirii, decupeaza profilul de soclu la un unghi de 45° si ai grija sa nu deteriorezi picuratorul.
3. Pregateste mortarul adeziv.
Intr-un recipient cu apa curata potabila (nu apa de ploaie, nu apa din rau) se toarna pulberea de adeziv si amesteca cu un mixer electric la viteza redusa. Lasa timp de 5 minute, apoi se amesteca inca o data. Odata ce ai obtinut o consistenta omogena inseamna ca mortarul adeziv este gata pentru a fi aplicat.
Important! Dupa ce ai pregatit mortarul adeziv acesta trebuie folosit in urmatoarele doua ore. Daca incepe sa faca priza nu mai este bun pentru utilizare
4. Aplica mortarul adeziv pe placile de vata minerala bazaltica
Iti prezentam mai jos doua posibile metode de aplicare a mortarului adeziv. Unealta ajutatoare de care te vei folosi este gletiera sau mistria:
- pe conturul placii: oficial se numeste metoda cordon perimetral - puncte, adica adezivul se aplica de-alungul marginilor panoului (intr-un stat de 1 - 2 cm), iar in mijloc se pun 3 cercuri, fiecare de dimensiunea unei palme;
- pe toata suprafata placii: mortarul adeziv se aplica continuu pe toata suprafata placii de izolatie;

5. Lipeste placile de vata minerala bazaltica.
- Incepe prin montarea primului panou in centrul profilului de soclu si continua sa montezi panourile urcand pe fatada cladirii. Amplaseaza panourile astfel incat imbinarile dintre ele sa fie decalate vertical;
- Pozitioneaza corect panourile lovindu-le usor;
- Nu monta panouri cu latimea sau inaltimea mai mica de 200 mm.
- Amplaseaza panourile asigurandu-te ca nu raman spatii goale intre ele. Nu se aplica in niciun caz mortar adeziv pe muchie.
- Elimina surplusul de mortar care iese din imbinările panourilor, pentru a evita puntile termice si fisurarea tencuielii decorative.
- Nu incerca sa corectezi pozitia unui panou dupa ce l-ai lipit, deoarece risti sa rupi legaturile dintre mortar si suport.
- In spatiile ce corespund deschiderilor din fatada, este necesara decuparea panoului izolator in forma de steag, pentru a te asigura ca imbinarile verticale si orizontale nu se suprapun peste marginile deschizaturii respective.
- Muchia panoului izolator trebuie instalata la o distanta de cel putin 200 mm de marginea deschiderii.
- Imbinarile panourilor in unghiurile fatadei/colturi trebuie sa fie decalate in sistem pieptan/tesut.
- Umple rosturile mai mari de 2 mm dintre panourile izolatoare cu straifuri de placi de vata bazaltica. NU umple niciodata rosturile cu mortar, deoarece ar putea cauza punti termice si fisurarea tencuielii!
Important! Rosturile care raman NU le umple cu mortar, ci cu straifuri de vata minerala bazaltica.
6. Fixeaza mecanic placile de izolatie
Odata lipite toate placile de vata minerala bazaltica urmeaza prinderea lor de perete cu dibluri, dibluirea se face la 1-3 zile de la lipirea placilor termoizolante cu mortar adeziv. Lungimea si diametrul elementelor de fixare mecanica depind de tipul de suport (in functie de categoria de folosinta indicata in ETAG004) si de grosimea panoului de vata minerala folosit.
- Gaurile din panou se vor efectua prin materialul izolator in substrat, folosind un burghiu si tehnica specifica in functie de suportul folosit. Ex. caramida cu goluri - fara percutie
- Adancimea de fixare va fi cea indicata in proiect. Creste intotdeauna adancimea cu 10 mm pentru a te asigura ca praful rezultat din operatiune nu va interfera cu fixarea.
- Numarul de dibluri variaza in functie de inaltimea cladirii si suprafata respectiva, precum si de zona de vant si gradul de expunere a cladirii. Se recomanda oricum cel putin 5/6 dibluri pe m2 . Se va folosi un ciocan de cauciuc pentru introducerea perfecta a diblurilor prin vata minerala bazaltica.
- Numarul de dibluri trebuie stabilit printr-un calcul static care va tine seama de amplasarea cladirii si fortele vantului. Forta vantului este mai mare pe marginile cladirii, drept pentru care in aceste zone este nevoie sa se distribuie un numar mai mare de dibluri.
- Introducerea diblului trebuie sa se faca cu atentie, prin insurubare. Rozeta elementului de fixare trebuie fixata astfel incat sa fie in planul fetei panoului izolator. Nu insera prea mult capatul diblurilor in interiorul panoului. Daca diferenta de nivel este mai mare de 5 mm, diblul va fi eliminat si se va realiza un nou punct de fixare in zona adiacenta.
7. Pregateste mortarul pentru plasa de armare
Toarna continutul intr-un recipient cu apa curata. Amesteca cu mixerul la turatie mica. Lasa mortarul sa se odihneasca 10 minute, apoi amesteca din nou. Cand obtii o compozitie omogena este gata de aplicat.
Dupa ce este gata, produsul trebuie folosit in maxim 3 ore. In timpul aplicarii, masa de spaclu trebuie amestecata aproximativ o data la 30 de minute.
8. Intinde mortarul de armare pe suprafata peretelui
Pentru aplicarea masei de spaclu se vor avea in vedere conditiile climatice, in care temperatura aerului trebuie sa fie mai mare de +5 °C si mai mica de 30° C.
Cu ajutorul unei gletiere dintate de 10 mm, aplica pe suprafata panourilor de vata bazaltica minerala primul strat de mortar de armare. Intinde-l in fasii verticale de aceleasi dimensiuni ca si plasa de armare.
9. Fixeaza plasa de fibra de sticla
Aplica fasiile de plasa de armare de sus in jos si preseaza-le pentru o buna fixare. In zona colturilor ferestrelor este necesar ca acestea sa se aplice in unghi la 45 de grade pentru a preveni aparitia fisurilor.
10. Aplica al doilea strat de mortar de armare
Dupa ce ai terminat de intins plasa, pentru o foarte buna fixare a acesteia intinde un al doilea strat de mortar. Niveleaza acest ultim strat cu ajutorul dreptarului, astfel suprafata va fi pe deplin plana pentru aplicarea tencuielii decorative.
11. Realizeaza finisarea peretilor
Odata ce ai incheiat procesul de armare si te-ai asigurat ca peretii sunt nivelati, vei astepta cel putin 72 de ore pentru uscarea suprafetei. Apoi vei putea aplica amorsa cu ajutorul unei role.
12. Aplica tencuiala decorativa
Dupa ce amorsa s-a uscat (aproximativ 24 de ore) vei aplica tencuiala decorativa.
Respectarea cu rabdare a pasilor de montare a vatei minerale bazaltice, conduce la un proiect de succes, o investitie de durata pentru casa ta.
Intrebari frecvente despre montarea vatei minerale bazaltice
Se poate monta vata bazaltica pe vreme rece?
Montajul vatei bazaltice trebuie realizat in conditiile de temperatura indicate de producatorii materialelor folosite in termosistem. Adezivul, masa de spaclu, amorsa si tencuiala decorativa au propriile limite de temperatura pentru aplicare.
In general, lucrarile de termoizolare trebuie evitate atunci cand temperaturile sunt foarte scazute, exista risc de inghet sau suportul este umed. Respecta intotdeauna indicatiile din fisa tehnica a produselor utilizate.
Ce faci daca vata bazaltica se uda in timpul montajului?
Placile trebuie protejate impotriva ploii si depozitate in conditii uscate. Daca vata bazaltica se uda accidental, aceasta trebuie lasata sa se usuce complet inainte de continuarea lucrarilor.
Placile deteriorate, deformate sau care nu mai corespund cerintelor sistemului nu ar trebui montate pe fatada.
Pot folosi orice tip de vata bazaltica pentru izolarea fatadei?
Nu. Pentru un termosistem exterior trebuie utilizate placi de vata bazaltica destinate aplicatiilor de fatada si compatibile cu sistemul termoizolant ales.
Produsele destinate acoperisurilor, mansardelor, peretilor interiori sau altor aplicatii pot avea caracteristici diferite si nu trebuie considerate automat potrivite pentru o fatada de tip ETICS.
Se poate monta vata bazaltica pe o fatada denivelata?
Suportul trebuie verificat si pregatit inainte de montarea termosistemului. Denivelarile importante nu ar trebui compensate prin aplicarea unui strat excesiv de adeziv.
Suprafetele cu abateri mari de planeitate trebuie corectate inainte de montarea placilor, astfel incat stratul termoizolant sa poata fi realizat uniform.
Este necesara o bariera de vapori atunci cand izolezi fatada cu vata bazaltica?
In cazul unui sistem de termoizolatie exterioara, necesitatea unei bariere de vapori nu se stabileste doar in functie de folosirea vatei bazaltice. Alcatuirea corecta a peretelui depinde de structura constructiei, materialele existente si comportamentul acestora la transferul vaporilor de apa.
Pentru situatiile in care exista risc de condens in structura peretelui, solutia trebuie verificata printr-un calcul de specialitate.
Cat timp poate ramane vata bazaltica neacoperita pe fatada?
Placile montate nu ar trebui lasate neprotejate mai mult decat este necesar pentru executarea urmatoarelor etape ale termosistemului. Expunerea prelungita la ploaie, vant, praf sau alte conditii de mediu poate afecta calitatea lucrarii.
Este indicat ca montajul sa fie organizat astfel incat lipirea, fixarea, armarea si finisarea sa fie realizate succesiv, conform indicatiilor sistemului utilizat.
Vata bazaltica este potrivita pentru renovarea unei case vechi?
Poate fi utilizata si in proiecte de renovare, insa starea peretilor trebuie analizata inainte de montaj. Probleme precum umiditatea, tencuiala desprinsa, fisurile sau degradarile suportului trebuie remediate inainte de aplicarea termosistemului.
In cazul cladirilor vechi, este recomandata verificarea compatibilitatii solutiei de termoizolare cu structura existenta.
Montarea corecta a vatei minerale bazaltice contribuie la obtinerea unei izolatii eficiente si durabile. Alegerea grosimii potrivite, pregatirea suportului si respectarea etapelor de montaj sunt esentiale pentru un rezultat de calitate.
Alege materialele potrivite pentru proiectul tau din oferta MatHaus si profita de serviciul de livrare specializata, pentru ca produsele necesare sa ajunga in conditii bune direct la adresa indicata.