Cate feluri de ipsos exista?
Exista 3 categorii principale:
- Ipsosul de constructii - se obtine prin arderea pietrei de gips la temperaturi cuprinse intre 180-200°C. Culoarea acestuia poate fi alb-cenusie sau galbuie. Ipsosul de constructii se utilizeaza pentru pregatirea mortarelor pentru tencuieli si gleturi. Priza si intarirea acestuia incep dupa aproximativ 3-4 minute de la aplicare si dureaza aproximativ 6-30 de minute.
- Ipsosul de modelaj (alabastru) - utilizat in realizarea de ornamente si lucrari de finete si a mulajelor. Culoarea acestuia este alba.
- Ipsosul de stucatura (de alaunat) - deserveste lucrarilor de stucatura, sau in realizarea imitatiilor de marmura. Culoarea ipsosului de stucatura este alba sau cenusiu-deschisa.
Ce calitati prezinta ipsosul?
Ipsosul prezinta o serie de particularitati tehnice, pozitionandu-se de altfel in topul preferintelor constructorilor:
- Este un bun izolator termic si acustic;
- Este un material ieftin, netoxic si reciclabil;
- Asigura protectie materialelor pe care le acopera;
- Permite o buna aerisire a materialelor acoperite;
- Protejeaza suprafetele, in caz de incendiu;
- Regleaza umiditatea din camera, prin absorbtia apei;
- O tenc uiala din ipsos se usuca mai repede deca una din ciment.
Unde se foloseste ipsosul de constructii?
Ipsosul se utilizeaza in spatii interioare, fiind aplicat ca tencuiala pe anumite suprafete, ce pot fi ulterior finisate, in functie de planul pentru amenajare. Cu ajutorul ipsosului, se pot realiza lucrari de vopsire, tapetare, lacuire, zugravire, umplere a golurilor, mulaje si chiar finsaje decorative (exista ipsosuri colorate).
Iata o lista cu recomandari de utilizare a ipsosului:
- Refacerea peretilor - mici reparatii ale peretilor sau a tavanului, prin acoperirea unor sparturi sau fisuri ale acestora;
- Montarea instalatiei electrice - fixarea si acoperirea coloanelor electrice in santurile sapate, dupa introducerea firelor in tuburi de copex, plastic. Iposul poate la fel de bine acoperi instalatii electrice fixate in polistiren;
- Reparatii in dreptul tevilor de calorifer - ipsosul poate acoperi gaurile prin care au fost trecute coloanele de apa calda, in timpul montarii centralei termice de apartament. Pentru un control foarte bun, mai ales in zonele greu accesibile din dreptul tevilor, se poate folosi o sipca mica din lemn sau chiar degetul, in locul spaclulului;
- Reparatii in dreptul tamplariei PVC - dupa ce tamplaria a fost montata, iar spuma poliuretanica a fost indepartata, golurile pot fi acoperite cu ipsos.
Cum se prepara ipsosul?
Pregatirea ipsosului se realizeaza in cancioc sau in galeata, necesarul de material fiind stabilit in functie de dimensiunea lucrarii.
Un sfert de cancioc se umple cu apa rece si curata;
- Se presara apoi ipsos peste apa din cancioc, pana cand materialul depaseste nivelul apei;
- Se amesteca apoi continutul, cu ajutorul unui spaclu cu lama medie; trebuie sa se amestece si ipsosul de pe fundul canciocului, pana cand intregul continut devine o pasta omogena;
- Dupa cateva minute, aceasta pasta incepe sa se ingroase, semn ca putem incepe aplicarea ipsosului. Cu cat aceasta pasta este mai groasa, cu atat ipsosul se va usca mai repede;
- In cazul in care mai ramane material in cancioc si se intareste inainte de aplicarea sa pe suprafata respectiva, NU se va razui cu spaclul si nici NU se va adauga apa, incercandu-se astfel diluarea amestecului.
In caz contrar, ipsosul:
- Nu se mai intareste;
- Se usuca si crapa;
- Se poate desprinde;
- La contactul cu apa (in cazul aplicarii unui strat de vopsea peste) se inmoaie.
RECOMANDARE: in cazul in care ipsosul din cancioc s-a intarit, se va arunca intreaga cantitate de material neutilizat, canciocul se va spala foarte bine si se va prepara apoi o alta cantitate de ipsos.
Ce conditii trebuie asigurate inainte de aplicarea ipsosului?
Pregatirea suprafetei este o etapa importanta in procesul de aplicare a ipsosului, indiferent de modul in care acesta se aplica - manual sau mecanizat.
Conditii ce trebuie indeplinite, inainte de aplicarea acestui material:
- Suprafata-suport trebuie curatata foarte bine de praf si impuritati;
- Suprafata-suport trebuie umezita inainte de tencuire;
- Temperatura suprafetei-suport trebuie sa fie intre 5 si 30°C, inainte de tencuire;
- Suprafata-suport nu trebuie expusa vantului sau curentilor de aer. In caz contrar, ipsosul se poate usca prea rapid, crapand ulterior.
La noi gasesti materiale pentru construit, renovat, reparat sau orice proiect de bricolat ai in derulare. Comanzi online, rapid și economisești timp pentru alte activități. Ne ocupam noi de transport fie acasă sau direct la șantier.
Poți alege orice cantitate de materiale ai nevoie, chiar si pentru a construi o casă de la zero inclusiv cu finisaje, să fie gata doar să te apuci de mobilat și decorat.
Avem posibilitatea de a livra oriunde fie cu flota noastră de camioane specializate cu brat de descărcare sau prin curieri oriunde acasă sau direct la șantier.