Cum alegem o centrala termica pentru casa?
Cei care vor sa isi cumpere o centrala termica pentru locuinta, fac alegerea potrivita doar daca tin cont de o serie de criterii esentiale. Acestea sunt:
- Necesarul optim de incalzire a casei - la cumpararea unei centrale termice trebuie sa se aiba in vedere: gradul de izolare al locuintei, suprafata si volumul spatiului ce urmeaza a fi incalzit, numarul persoanelor care locuiesc cotidian in casa, zona geografica in care este asezata resedinta: urban sau rural, periferic sau central;
- Puterea centralei termice - este direct proportionala cu indicatori precum: numarul rezidentilor din imobilul respectiv, suprafata totala ce urmeaza a fi incalzita. Alegerea unei centrale cu o putere prea mica (comparativ cu numarul de locuitori / suprafata) va determina o serie de neplaceri, resimtite in utilizarea zilnica;
- Randamentul si eficienta acesteia - la ora actuala, anumite modele de centrale termice (ex: centralele termice in condensare) asigura o reducere a consumului de gaz sau curent electric (deci costuri mai mici ale facturilor catre furnizori) cu pana la 35%;
- Siguranta in exploatare - evacuare optima a gazelor deja arse, protectie excelenta impotriva inghetului sau in cazul lipsei de apa din instalatie;
- Sistemul de diagnoza - se recomanda achizitionarea unei centrale termice de apartament cu sistem de diagnoza integrat, ce permite o verificare a intregului sistem si atentionarea imediata, in caz de avarie.
Cate tipuri de centrale termice exista?
Din punct de vedere al combustibilului utilizat pentru functionare, exista:
- Centrale termice pe gaz;
- Centrale termice pe combustibil solid;
- Centrale termice cu gazeificare;
- Centrale termice fara gazeificare;
- Centrale termice pe GPL;
- Centrale termice electrice.
Stai la apartament? Atunci descopera care sunt tipurile de centrale termice si modelele potrivite pentru nevoile tale.
Centrala termica electrica: avantaje si dezavantaje
Avantaje
Centralele termice electrice sunt o solutie eficienta pentru incalzirea locuintei, au un cost de achizitie si instalare mic, garantand un randament foarte bun - sunt modele ce ofera o rata de conversie de 100% - 1kW electric - 1kW termic.
Iti poti face astfel o idee despre consumul lunar de curent electric pe care un asemenea sistem de incalzire pentru casa il genereaza.
- Centralele electrice pot folosi orice alimentare disponibila, precum cea eoliana, solara, hidroelectrica, geotermala etc.
- Centrala termica electrica nu are nevoie de mentenanta regulata, aceasta putand fi utilizata independent de retelele comune.
- Daca nu ai acces la o retea de gaz, atunci orienteaza-te care o centrala electrica. Aceasta va functiona indiferent de pozitia geografica a locuintei. Vei avea totusi nevoie de o sursa de curent.
- Centralele termice sunt eco-friendy, ele neraspandind noxe periculoase.
- Spre deosebire de alte tipuri de centrale, cele electrice ocupa mai putin spatiu in locuinta, putand fi montate oriunde in casa.
Dezavantaje
- Costul ridicat al energiei electrice poate fi considerat un minus pentru centralele termice pe electricitate. Totusi, aceasta suma se deduce din lipsa mentenantelor frecvente, dar si a montarii accesibile.
- Centralele termice electrice sunt potrivite pentru locuintele de dimensiuni mici si medii. Costurile pentru casele mari pot fi semnificative.
- Potentialele pene de curent vor opri alimentarea casei cu apa calda menajera, dar si cea pentru sistemul de incalzire.
Ce trebuie sa faci inainte de a cumpara o centrala electrica?
Inainte de a investi intr-o centrala electrica, trebuie sa calculezi puterea termica a acesteia pentru a gasi intocmai modelul potrivit pentru nevoile tale, dimensiunea locuintei, numarul persoanelor din casa etc.
Citeste si: Alegerea unei centrale termice. Criterii esentiale pentru o achizitie inspirata.
Care este formula de calcul?
- Puterea centralei termice
Pentru a afla puterea unei centrale termice electrice pentru incalzirea unui anumit spatiu, trebuie calculat volumul (V) acestuia:
Volumul (mc) = S (suprafata camerei - lungimea x latimea) x H (inaltimea camerei)
- Gradul de izolare termica
Gradul de izolare termica (Q) al locuintei este un indicator la fel de important in alegerea facuta:
- Locuinte vechi neizolate: 60 W / mc
- Locuinte vechi izolate: 45-50 W / mc
- Locuinte noi izolate: 30-45 W / mc
- Inmultirea celor cele doua valori
Puterea centralei electrice (P) - Volumul camerelor (V) X coeficientul de izolare termica (Q)
- Exemplu de calcul
Pentru o locuinta de aproximativ 70 mp, necesarul de caldura este cuprins intre 5.5 si 9 kW. Alegerea unei centrale termice electrice de 9 kW va determina un consum mediu lunar de aproximativ 1300 kW.
Cum calculam costul lunar pentru curentul electric al centralei?
Pastrand datele din exemplul de mai sus, costul lunar al facturii pentru curentul electric se calculeaza:
1300 kW/ luna x … RON* = … RON* pe luna / pentru incalzirea locuintei.**
Sursa foto: electricafurnizare.ro
*pretul pentru energia electrica difera de la perioada la perioada. Pentru a-ti face o idee mai buna despre consumul necesar, verifica tabelul de mai jos, sau datele furnizate aici.
**Calculul se refera strict la necesarul pentru incalzirea locuintei. Acestei valori se mai adauga apoi si costul pe care alti consumatori din casa il genereaza: frigider, boiler, televizor etc.
Ce echipamente optionale poti cumpara pentru centrala electrica?
Pentru o experienta de utilizare superioara, poti achizitiona o serie de accesorii care sa iti ofere confort oriunde in locuinta si sa te bucuri de o casa smart.
Termostat de camera pentru centrala electrica
- Termostatul de ambianta permite o setare exacta a temperaturii furnizate si un consum redus de energie electrica.
- Permite mentinerea unui nivel constant al temperaturii setate.
- Costul unui termostat de ambianta poate fi amortizat din primele luni.
Senzor exterior pentru centrala electrica
- Se monteaza pe peretele exterior al casei, de preferinta pe latura nordica.
- Trebuie montat astfel incat sa nu fie in contact direct cu razele soarelui.
- Se leaga cu un cablu (2 fire electrice X 0.75 mmp) de centrala termica electrica.
- In functie de temperatura exterioara, seteaza automat temperatura pe tur a centralei.
Kit pentru conectarea la boiler
- Permite contactul direct dintre centrala termica si boiler.
- Este alcatuit din: vana cu 3 cai de motor, senzor pe boiler, sistemul de distributie.
Centrala electrica vs. centrala pe gaz
Centralele termice electrice si cele pe gaz ofera numeroase beneficii locatarilor de la apartament sau casa, fiecare avand avantaje si dezavantaje, asa ca ramane la voia ta daca doresti sa alegi un model in defavoarea celuilalt. Pentru a intelege cat mai bine caracteristicile instalatiilor respective, iata cateva informatii ce diferentiaza cele doua tipuri de centrale termice.
- Spre deosebire de centrala pe gaz, la centrala electrica vei sti de dinainte care este costul de consum per ora. Este foarte simplu de aflat! Trebuie doar sa cunosti puterea centralei si apoi sa o inmultesti pe aceasta cu kWh.
- Pe de alta parte, costurile totale lunare ale unei centrale pe gaz vor fi mai mici spre deosebire de un model electric. De aceea este indicat sa alegi centrala pe electricitate doar la apartamentele de dimensiuni medii sau mici.
- Dependenta de electricitate poate cauza proprietarilor situatii neplacute in cazul unei pene de curent. La polul opus, centrala pe gaz este racordata la reteaua comuna, iar orice modificare a acesteia poate de asemenea sa intrerupa buna functionare a sistemului de apa menajera si de caldura.
- Daca iti doresti un mediu eco friendly si ferit de pericole, atunci orienteaza-te catre o centrala electrica. La modelul din urma exista riscul unei explozii in cazul in care aceasta nu este utilizata corespunzator sau este montata incorect.
- O centrala pe gaz poate avea un cost lunar mai mare chiar daca combustibilul fosil este mai avantajos ca pret. Suma pe manopera, montaj si mentenanta este ridicata. La polul opus, centrala electrica nu necesita verificare constanta, iar costul de montaj este mic.
Daca ti-ai propus sa investesti intr-o centrala termica potrivita pentru locuinta, atunci tine cont de informatiile primite si de avantajele pe care ti le ofera aceasta. Alege intotdeauna cu MatHaus tot ce e mai bun pentru casa ta! La noi gasesti materiale pentru construit, renovat, reparat sau orice proiect de bricolat ai in derulare. Comanzi online rapid si economisesti timp pentru alte activitati. Ne ocupam noi de transport fie acasa sau direct la santier.
Poti alege orice cantitate de materiale ai nevoie, chiar si pentru a construi o casa de la zero inclusiv cu finisaje, direct la cheie doar sa te apuci de mobilat si decorat. Avem posibilitatea de a livra oriunde fie cu flota noastra de camioane specializate cu brat mecanizat pentru descarcare sau prin curieri oriunde acasa sau direct la santier.