1. Pregatirea mobilierului
Primul lucru pe care il ai de facut este sa cureti fiecare piesa de mobilier, astfel incat sa fie complet curata, uscata, fara agenti contaminanti de suprafata cum ar fi ceara, lac, murdarie, praf, care impiedica aplicarea vopselei.
Recomandarea este sa folosesti un sapun lichid cu ulei de in (ideal pentru suprafetele din lemn) si apa calda. Lasa suprafata sa se usuce si la final sterge cu alcool tehnic.
In cazul in care piesa de mobilier are un strat mai gros si greu de curatat de lac sau vopsea, indeparteaza-le usor cu ajutorul unuia dintre accesoriile de slefuire, rola sau burete abraziv.
Materiale necesare:
- manusi din material textil
- carpa moale curata
- sapun lichid cu ulei de in
- alcool tehnic
- rola abraziva/benzi de slefuire/burete abraziv
2. Aplicarea grundului
Dupa ce mobila ta s-a uscat, este fara praf, poti trece la urmatorul pas. Vei aplica un grund (destinat suprafetelor din lemn), pentru ca vopseaua sa adere cat mai bine si sa aiba loc o foarte buna acoperire. Dat fiind porozitatea lemnului, stratul de grund se va impregna pe suprafata piesei de mobilier si va crea baza ideala pentru urmatorul strat, cel al vopselei.
Aplica grundul pe piesa de mobilier cu ajutorul unei pensule, dupa ce in prealabil ai amestecat cantitatea foarte bine. Pentru un nivel profesionist, dupa ce s-a uscat, slefuieste din nou cu ajutorul benzii abrazive pentru a obtine o suprafata complet uniforma.
Materiale necesare:
- grund pentru lemn
- pensula
3. Vopsirea mobilierului
Acum este o placere sa aplici vopseaua pe suprafata pieselor de mobilier. Alegerea vopselei este importanta pentru obtinerea rezultatului dorit. Vei folosi o vopsea special destinata suprafetelor din lemn si o vei aplica in doua straturi sau trei, daca a fost o mobila depozitata in conditii nefavorabile.
Poti folosi o vopsea pe baza de apa (se usuca usor) sau pe baza de ulei, aceasta din urma va genera o pelicula lucioasa, in plus prezinta rezistenta la umiditate. Astfel, daca piesele din lemn pe care le reconditionezi vor fi asezate in curte, asadar in mediul exterior, este obligatoriu sa folosesti vopsea pe baza de ulei, pentru ca in urma ploii culoarea sa ramana prezenta.
Opteaza pentru o pensula din par natural daca folosesti vopsea pe baza de ulei, nu se va scurge pe firele ei, aplicarea se va face astfel rapid si vei obtine o finisare foarte buna.
Exista si optiunea sa nu iti doresti sa acoperi piesele de mobila cu o culoare, caz in care vei alege lac pentru lemn. Cu ajutorul lui redai culoarea naturala a mobilei. Se aplica usor si se usuca repede.
Daca nu iti place sa vopsesti cu pensula, poti opta pentru metoda pulverizarii. Foloseste un spray si aplica-l pe mobilier in straturi multiple si subtiri.
Materiale necesare:
- manusi din cauciuc
- vopsea pe baza de apa (daca mobila este destinata interiorului)
- vopsea pe baza de ulei (daca mobila este destinata exteriorului sau iti doresti un finisaj lucios pentru piesele de mobilier)
- lac pentru lemn daca vrei sa reinnoiesti culoarea naturala a mobilei
- spray pentru vopsit lemn daca iti doresti sa realizezi procesul prin pulverizare
- pensula din par natural
4. Protejarea suprafetei vopsite
Dupa ce ai incheiat vopsirea mobilei, las-o sa se usuce bine timp de o zi sau doua. Acum poti sa realizezi finisajul cu ceara sau ulei. In felul acesta vei proteja mobilierul de posibilele deteriorari acumulate in timp.
Ceara o gasesti in forma lichida, pasta sau solida. Aplicarea este usoara, fie cu ajutorul unei pensule daca este in stare lichida, cu o carpa moale daca este solida sau sub forma de pasta.
Uleiul il vei aplica in straturi succesive cu ajutorul unei pensule. Vei astepta sa se usuce dupa fiecare strat de ulei pe care l-ai intins.
Cu ajutorul procesului de finisare, vei oferi o durata mai lunga pieselor tale de mobilier si un aspect net superior.
Materiale necesare:
- ceara pentru lemn sau ulei pentru lemn
- carpa moale
- pensula
Masuri de precautie pentru vopsirea mobilierului
Vopsirea mobilierului este o activitate usoara pe care o poti face in timpul liber. Cu toate acestea, este important sa respecti cateva masuri de protectie:
- Aeriseste camera in care vopsesti, deschide ferestrele, usile si nu lasa pe nimeni sa ramana peste noapte in acea incapere, cu atat mai putin persoane in varsta, copii, animale de companie.
- Foloseste un ventilator daca incaperea nu poate fi aerisita corespunzator in mod natural.
- In etapa de slefuire poarta o masca de protectie impotriva prafului, ochelari de protectie, de asemenea poarta manusi de lucru din material textil.
- Cand vopsesti, foloseste manusi din cauciuc si o masca pentru ca plamanii tai sa fie protejati.
- Menajeaza si acopera podeaua camerei in care vopsesti piesa de mobilier cu un material din panza, nu din plastic, pentru ca poti aluneca.
- Nu vopsi si nu depozita vopseaua in apropierea vreunei surse de caldura si nu fuma in timpul procesului de aplicare al vopselei.
Vei fi suprins sa vezi la final cat de bine arata mobila pe care in prima faza te gandeai sa nu o mai pastrezi. Reconditionarea pieselor vechi de mobilier cu ajutorul vopselei este un proces simplu, cu un efect garantat in ceea ce priveste amenajarea spatiului.
Specialistii in design adopta astazi foarte mult imbinarea dintre vechi si nou, dintre clasic si modern, in plus un birou, un dulap, un scaun vopsit in culoarea potrivita, va oferi echilibrul cromatic de care aveai nevoie.
Dacă sfaturile de mai sus îți sunt utile și ești gata să le pui în practică, te așteptăm și în magazinul nostru online. Găsești materiale pentru construit, renovat, reparat sau orice proiect de bricolat ai în derulare. Comanda online rapid și economisește timpul petrecut în magazine.
Indiferent de cantitatea sau greutatea materialelor noi avem posibilitatea de a livra oriunde fie cu flota noastră de camioane specializate cu brat de descărcare sau prin curieri oriunde acasă sau direct la șantier.