Ce este policarbonatul?
Policarbonatul este un material des folosit in lumea constructiilor si a designului. Este un polimer termoplastic dur, care se remarca prin duritatea sa si transparenta sa remarcabila. Aceasta transparenta, impreuna cu rezistenta ridicata la impact, il face potrivit pentru o gama larga de aplicatii. Indiferent daca este utilizat in constructii rezidentiale sau comerciale, policarbonatul isi gaseste locul intr-o varietate de contexte, datorita capacitatii sale de a indeplini simultan mai multe cerinte esentiale.
Policarbonatul este amorf si transparent cu proprietati unice, folosit intr-o gama variata de aplicatii, datorita abilitatii de a indeplini simultan cerinte precum:
- rezistenta ridicata la impact;
- rigiditate mare;
- izolare termica;
- stabilitate dimensionala foarte buna;
- transparenta.
Placile de policarbonat sunt astfel folosite de multe ori in locul unor materiale precum sticla sau acrilul. Comparativ cu cele doua materiale, policarbonatul este mult mai puternic (de aproximativ 250 de ori mai puternic decat sticla si de 30 de ori mai puternic decat acrilul), el este favorizat si utilizat pentru sere, solarii, acoperisuri transparente, copertine, pereti despartitori si parapeti s.a.
Placile de policarbonat sunt considerabil mai usoare decat foliile de sticla de aceeasi dimensiune si prezinta protectie impotriva radiatiilor UV. Asadar, durabilitatea, transparenta si greutatea redusa (manevrare si montare facila) fac din policarbonat un material preferat.
Tipuri de placi din policarbonat
Exista o varietate impresionanta de tipuri de placi din policarbonat, fiecare avand caracteristici unice care le fac potrivite pentru diverse aplicatii. Aceste placi vin in diferite dimensiuni, grosimi si culori, oferind o gama larga de optiuni pentru proiectele tale. Unele placi sunt opace, oferind intimitate si protectie impotriva luminii solare excesive, in timp ce altele sunt transparente, permitand luminii sa patrunda liber si creand un mediu luminos si deschis.
Printre cele mai comune tipuri de placi din policarbonat se numara cele celulare, compacte si profilate.
- prezinta o buna izolare termica, transparenta, raport bun greutate proprie - rezistenta mecanica, dozeaza trecerea luminii si ofera protectie impotriva radiatiilor UV;
- numarul de pereti al placilor celulare din policarbonat difera, pot fi doi, trei, patru, cinci pereti (grosimile mai mari raspund unor cerinte de izolare termica ridicate);
- in domeniul rezidential placile din policarbonat celular se pot folosi pentru copertine, verande, garduri, tavane false, pereti despartitori in interior s.a.
Policarbonat compact:
- este folosit de obicei in locul sticlei, dat fiind aspectul asemanator cu al acesteia, o structura compacta, plina și rezistenta la impact, izolarea fonica si controlul radiatiilor solare, fac insa din placile celulare compacte de policarbonat o alegere castigatoare;
- se taie la dimensiunea dorita;
- se utilizeaza pentru verande, terase, suprafete vitrate in gospodarie.
Policarbonat profilat (ondulat)
- are suprafata cutata;
- prezinta o rigiditate mare si rezistenta excelenta la conditii de vreme extrema (vant, ploaie, zapada);
- datorita aspectului, placile din policarbonat profilat sunt utilizate cu precadere pentru acoperisuri;
Avantajele si dezavantajele placilor de policarbonat
Atunci cand iei in considerare utilizarea policarbonatului in proiectele tale de constructie, este util sa analizezi atat avantajele, cat si dezavantajele acestui material, pentru a lua cea mai buna decizie in functie de nevoile si cerintele tale.
Avantaje:
- rezistenta foarte buna la impact;
- raport bun rezistenta-greutate;
- transmisie excelenta a luminii (permite iluminarea naturala);
- putere mare;
- rezistenta impotriva radiatiilor UV;
- greutate scazuta, pot fi usor transportate si instalate;
- rezistenta la caldura si lumina soarelui;
- rezistenta la conditii extreme de vreme precum vanturi puternice, furtuni, grindina, cat si la schimbari de temperatura;
- durata lunga de viata;
- flexibilitate in folosire (poate fi usor prelucrat);
- variante diferite de placi: celulare, compacte, profilate (ondulate);
- varietate de dimensiuni si grosimi;
- disponibilitate in culori variate (maro, verde, albastru, crem, gri-cenusiu s.a.);
- suprafete transparente sau opace;
- grad diferit de transparenta, mai mare sau mai mic, in functie de scopul utilizarii;
- rezistenta la foc;
- rezistenta termica;
- raport calitate-pret foarte bun;
- folosit intr-o varietate de aplicatii (datorita caracteristicilor pe care le indeplineste simultan), pentru sere, acoperisuri, copertine, garduri, pereti despartitori;
- nu se matuieste si nu se ingalbeneste odata cu trecerea timpului;
- structura de rezistenta pe care o implica nu necesita sa fie complicata, dat fiind ca placile de policarbonat sunt usoare;
- nu este toxic;
- greu inflamabil;
- material 100% reciclabil.
Dezavantaje:
- pret mai mare ca al sticlei sau alte materiale plastice;
- rezistenta redusa la zgarieturi (nu se vor folosi obiecte ascutite pentru curatarea suprafetei, ca de exemplu lopata pentru a indeparta zapada);
- sensibilitate foarte mare la substantele de curatare abrazive, la produsele de curatare alcaline si la solventi (asadar nu se va folosi pe suprafata policarbonatului clor, acetona, amoniac s.a.);
- zgomot produs de picaturile de ploaie cazute pe material, pot fi deranjante;
- expunerea la temperaturi foarte inalte nu este recomandata;
- nu se recomanda ca policarbonatul sa fie utilizat pe post de blat pentru mese.
Cum poti folosi policarbonatul la tine acasa?
In ceea ce priveste utilizarea policarbonatului in proiectele de constructie, este esential sa stii cu ce se taie policarbonatul si cu ce se curata policarbonatul pentru a obtine rezultate de calitate. Odata ce ai placile de policarbonat, trebuie sa te gandesti la modalitatea de prindere a policarbonatului pe lemn sau prindere policarbonat pe metal, in functie de structura proiectului tau. Daca iti doresti un acoperis pentru terasa transparent, policarbonatul este o alegere excelenta. Pentru a asigura o legatura solida intre placile de policarbonat, este necesar sa folosesti metode adecvate de lipire a policarbonatului si sa stii cum se curata folia de pe policarbonat pentru a mentine transparenta si aspectul sau. Nu in ultimul rand, montajul policarbonatului trebuie realizat cu atentie si profesionalism pentru a obtine un rezultat durabil si estetic.
Policarbonatul este cu siguranta un material pe care sa il ai in atentie pentru proiectele tale din gradina, dar si in interior. Cel mai probabil ti-au venit deja idei cu privire la folosirea lui. Mai jos iti prezentam cateva modalitati de intrebuintare a policarbonatului in mediul rezidential.
Utilizari ale policarbonatului in mediul casnic:
- sera
- acoperis pentru terasa
- acoperis pentru foisor, pergola
- acoperis pentru o veranda inchisa
- acoperis pentru piscina
- acoperis (sub forma de baldachin) pentru masina
- acoperis pentru cusca cainelui sau cotetul gainilor
- pereti pentru inchiderea pergolei, a terasei sau a balconului
- gard, porti
- solar pentru legume
- copertina
- usi glisante in interior
- fereastra de mansarda
- perete despartitor (ca de exemplu intre living si bucatarie)
- paravan la dus
- polite
Policarbonatul este un material versatil, deopotriva rezistent si cu un aspect modern, sofisticat, prin urmare ii poti gasi cel putin o intrebuintare pentru casa ta.
La noi gasesti materiale pentru construit, renovat, reparat sau orice proiect de bricolat ai in derulare. Comanzi online, rapid și economisești timp pentru alte activități. Ne ocupam noi de transport fie acasă sau direct la șantier.
Poți alege orice cantitate de materiale ai nevoie, chiar si pentru a construi o casă de la zero inclusiv cu finisaje, să fie gata doar să te apuci de mobilat și decorat. Avem posibilitatea de a livra oriunde fie cu flota noastră de camioane specializate cu brat de descărcare sau prin curieri oriunde acasă sau direct la șantier.